Managementul central al resurselor

O analiză detaliată indică faptul că, î n cele mai multe cazuri, nu cantitatea resurselor

regulile specifice care guvernează atâ t accesul la resurse, câ t ş i utilizarea acestora, precum

ş i nesiguranţ a obţ inerii efective a resurselor. Î n ceea ce priveş te fondurile, problema nu este

ADMINISTRAŢ IE Ş I MANAGEMENT PUBLIC 􀀗 1/2003

limitarea sumei totale, ci faptul că un procent necunoscut din bugetul promis va fi transferat la

o dată necunoscută ş i orice activitate nouă, care poate fi justificată prin sistemul ră spunderii

descris, este imposibil de finanţ at. Lipsa personalului nu este o problemă atâ t de gravă

precum faptul că ş efii direcţ i nu influenţ ează corect angajarea, promovarea, perfecţ ionarea sau

carierele oamenilor. Bunurile sunt deseori disponibile, chiar dacă sunt combinate î ntr-un mod

ciudat, î nsă nu există mijloace de gestionare, reparare sau î nlocuire a acestora atunci câ nd

ciclul lor de viaţ ă s-a î ncheiat. Informaţ iile sunt super-abundente (rapoarte nesfâ rş ite), dar

informaţ iile esenţ iale nu sunt accesibile sau nu pot fi î mpă rtă ş ite celorlalţ i. Autoritatea de a

acţ iona este adesea reţ inută la nivelurile cele mai î nalte, chiar ş i atunci câ nd este statuată î n

lege. Ş i aş a mai departe, lista este tipică. Orice guvern din lume are propria versiune a acestei

probleme generale. Specificită ţ ile din Româ nia trebuie descoperite prin cercetă ri detaliate î n

î ntreaga administraţ ie.

Acest lucru arată că î n practică legea este fundamentală atâ t pentru manageri, câ t ş i

pentru administratori, dar este fundamentală î ntr-un mod diferit. Î n timp ce administratorii

managerii au nevoie de un cadru legal î n care pot demonstra că au dreptul sau că au

prioritate î n obţ inerea „factorilor lor de producţ ie”. Aceasta este mai mult decâ t o problemă

de drept î n sine (de exemplu: Legea Statutului Funcţ ionarilor Publici, Legea Finanţ elor

publice etc.), se referă la modul î n care agenţ iile centrale ale statului administrează legea.

Modul de administrare a legii poate face managementul sectorului public posibil sau

imposibil. De aici reiese un paradox esenţ ial: importanţ a administraţ iei î n managementul

sectorului public.

Se dovedeş te că introducerea unei noi logici manageriale î n sectorul public nu

presupune eliminarea administraţ iei, ci o î mpinge î n chiar centrul sistemului. Dacă privim din

altă perspectivă acest model, administraţ ia clasică nu se confruntă cu limita complexă a

furniză rii serviciilor publice, cu acea frontieră unde apare interacţ iunea directă cu societatea ş i

cu celelalte sectoare, dar î ş i pă strează puterea î n centrul sistemului, permiţ â nd managerilor

publici să î ş i asume ră spunderea ş i să se justifice. Totuş i, administratorii vor descoperi că

aceasta este o sarcină administrativă diferită de rolul lor clasic.

Această abordare ne va ajuta să î nţ elegem problemele cu care se confruntă

implementarea descentraliză rii î n Româ nia. Pentru Guvern, descentralizarea este o frontieră

complexă ş i pentru a funcţ iona este nevoie să se obţ ină stilul potrivit de management ş i de

administraţ ie, la nivel central ş i local, cu un sistem de ră spundere ş i grade controlate ale

libertă ţ ii de acţ iune.